PET-urile dispar în 800 de ani, pentru că nu sunt biodegradabile. Nesimţiţii, niciodată!, deşi, sunt biodegradabili.

marți, 1 mai 2012

Unu mai curat nu avem


Moda călcării ,
oricum,
 a unei rezervaţii naturale se aplică nu numai la Duergău,
ci,
şi la Cheile Turzii:


- maşina din imagine nu putea intra mai mult în defileu, NUMAI din cauza stâncilor! ar trebuie dinamitată, ori stânca, ori ... nesimţitul!

De panourile care vorbesc despre lege  ...
trecuse de mult deja, fără să le vadă!

O vrăbiuţă mi-a spus că răspunsul jandarmilor, solicitaţi să intervină, ar fi fost: nu avem benzină! Pentru că forfotesc, şi cu rost şi, poate, fără rost, şi unde vrei, şi unde te-ncurcă, pesupun că trăim în România şi ... asta ne-ocupă mai mult timp decât să ne facem datoria!

Unu mai curat nu avem

Mă refer la peisaj, la natură, la mediu.
Oriunde te duci, oricât de departe de "civilizaţie", în oricât de îndepărtat loc ai merge, mizeria, gunoiul este omniprezent.

Azi, 1 mai, am umblat, între Turda şi Cheile Turzii.
Conform obiceiului, nu pe drumuri ori cărări bătătorite.

Iată, dovada afirmaţiilor de mai sus:

- Nu e chiar drum, dar, ...
mai mult de o căruţă a fost "basculată" pe-aici

- A fost o fântână? ...
Acum e groapă de gunoaie

- Cea bună, ...
ca să reziste, se lăcătuieşte!

- Nu există "monument al naturii" ...
fără "monumentul gunoaierlor"

- Semne bune apar la ... grătar:
cel tradiţional
este înlocuit cu unul modern, electric

- Un semn că natura rezistă:
o iască mare!









4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cheile Turzii oferă sublimul la fiecare pas. Omul pune, din doi în doi paşi, mizeria.

      Ștergere
  2. Cu cat e masina mai bengoasa cu atat e si pielea de pe obraz mai groasa.

    RăspundețiȘtergere