Am participat, la Conferinţa de presă oferită de Tracy Worcester, la sediul CRD din Turda, unde şi-a promovat filmul documentar Pig Business, dar, a încercat şi să discute cu cei posibil interesaţi de temă. S-au reunit în jurul mesei rotunde – virtuale, pentru că, cea reală era dreptunghiulară! – jurnalişti, profesionişti şi bloggeri, medici veterinari, activişti din ONG-uri, … din păcate, nu prea mulţi.
Pig Business
Evenimentul a început cu vizionarea filmului (distribuit doritorilor şi pe CD, accesibil şi pe internet la adresa
www.pigbusiness.co.uk), a continuat cu discuţii informale, încheiate la un prânz oferit de amfitrionul Indrei Raţiu.
http://youtu.be/NLRPS6IeB_E
http://youtu.be/xkUzc7iRkDE
În toate etapele, Tracy Worcester a strălucit strict ca om implicat în problema ecologică, fără nici o urmă de afectare decurgând din titlul care îl poartă. De fapt, fusesem prevenit că … este un om minunat, tocmai prin modestie şi normalitate!
Din discuţiile pe marginea filmului prezentat, aş sublinia câteva idei:
- sforile se trag, la nivel de guvern, pentru ca marile firme producătoare de carne de porc să rămână singure pe piaţă, eliminând pe micii producători;
- aceşti mari producători beneficiază de stipendii masive din partea guvernului, înregistrând în final, pe de-o parte, profit uriaş, pe de-alta, poluări masive în jurul punctelor lor de lucru;
- să deschidem ochii consumatorului, conştientizându-l prin informare şi ajutându-l să cunoască şi să înţeleagă adevărurile şi pericolele ascunse;
- dincolo de deşănţata propagandă, referitoare la numărul de joburi create, marile firme, în goană după profit, distrug mai multe joburi prin eliminarea de pe piaţă a multor firme mici sau ferme individuale;
- când este vorba despre carnea de porc, în speţa analizată, ca şi de orice alt aliment, trebuie să fim mai atenţi la balanţa dintre tehnologie – preţ – calitate – sănătate;
- să luptăm împotriva tristului fenomen de anihilare a conştiinţei decidenţilor prin … comisioane;
- să înţelegem că, totuşi, autarhia alimentară (producerea pe plan local a alimentelor) este o şansă în condiţiile crizei mondiale;
- studii, la nivel internaţional, reliefează faptul că agricultura durabilă se face în formă individuală, în ferme mici!
Soluţia este ca, în primul rând, să nu stăm cu mâinile în sân, neputincioşi, ci, dimpotrivă, la nivel individual, ca şi la nivel de ONG, să clamăm aceste adevăruri, pe care le cunoaştem, le simţim pe propria noastră piele, le suportăm, plătindu-le cu sănătatea noastră şi a copiilor noştri.
Având toate informaţiile de mai sus, precum şi vizionând filmul la adresa indicată, rămâne ca fiecare, individual, să se decidă de ce parte preferă să se situeze: ieftin ori sănătos?!