PET-urile dispar în 800 de ani, pentru că nu sunt biodegradabile. Nesimţiţii, niciodată!, deşi, sunt biodegradabili.

marți, 28 februarie 2012

Casă ecologică

Iată câteva realizări de astăzi, în materie de Case ecologice:
Casa Locarno, Locarno, Elveţia - Cu vedere la Lago Maggiore în Elveţia, Casa Locarno a fost proiectată de Designyougo pentru a consuma cât mai puţină energie. Panourile solare de pe acoperiş încălzesc apa şi instalaţiile de sub podele în majoritatea lunilor anului, iar design-ul casei permite o iluminare eficientă pe timpul zilei.
Sediul Swarovski, Lacul Zurich, Elveţia - Construită pe malul estic al Lacului Zurich, structurile transparente găzduiesc peste 500 dintre oficialii fabricantului de cristale Swarowski. Clădirile au formă de potcoavă şi un consum redus de energie, folosind apa lacului Zurich pentru încălzire şi răcire.
OS House, Racine, Wisconsin, SUA - Este o casă de familie construită pe malul lacului Michigan şi a fost proiectată de Johnsen Schmaling Architects pentru a beneficia de un maximum de ventilaţie naturală şi expunere solară. Sistemul instalaţiilor sanitare este compact şi proiectat pentru a economisi cât mai multă apă.
Velodrome, Londra, Marea Britanie - Aflat la nord de Olympic Park din Londra, Velodrome îşi va deschide porţile în această vară pentru a primi zeci de mii de fani în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2012. Velodrome a fost construit din materiale uşoare şi proiectat pentru a reflecta design-urile bicicletelor. Luminile din tavanul sălii au fost poziţionate strategic, în timp ce deschiderile contribuie la ventilarea în mod natural a arenei.
FUSMH, Madison, Wisconsin, SUA - Casa de Întruniri a Societăţii Unitariene reprezintă o extindere a istoricei Case de Întruniri din Madison. Clădirea este cu 40% mai eficientă decât clădirile de acelaşi tip, la construirea cărora nu au fost utilizate inovaţiile de tip LEED-Gold. Senzorii pentru dioxid de carbon declanşează un sistem de ventilaţie care permite salvarea energiei atunci când spaţiile nu sunt ocupate.
Casa din Shimogamo, Kyoto, Japonia - Din fiecare cameră se poate admira verdeaţa din jurul casei. Spaţiul verde din jurul structurii contrastează într-un mod plăcut cu materialele industriale din care casa a fost construită.
Şcoala Sandal Magna, Wakefield, Marea Britanie - Şcoala primară din Wakefield este una dintre cele mai eficiente şcoli în privinţa consumului de oxigen din Marea Britanie. Ventilaţia aerului este 100% naturală, iar complexul arhitectural beneficiază de o modalitate eco de încălzire şi răcire.
Fundaţia Livestrong, Austin, Texas, SUA - Un depozit vechi de 50 de ani a fost modificat şi transformat într-o clădire certificată LEED-Gold. 90% dintre materialele obţinute în urma demolării depozitului au fost reciclate şi folosite pentru construirea noii structuri.
Ixsir Winery, Basbina, Liban - Vinăria Ixsir combină o casă feudală restaurată, veche de 400 de ani, cu o construcţie ai cărei pereţi permit creşterea plantelor în interiorul lor. Pivniţele se comportă ca un burete termic, creând echilibrul necesar de temperatură şi umiditate.
Park Hotel Hyderabad, Hyderabad, India - Hotelul de cinci stele a primit distincţia LEED Gold, şi se deosebeşte de clădirile tradiţionale prin implementarea strategiilor durabile de proiectare, concentrate pe iluminarea naturală a spaţiilor interioare.
Sursa foto: wikipedia
Astăzi, foarte mulţi ne batem cu cărămida-n piept că „suntem ecologişti”. Nu contează că mergem la Chei cu maşina, nici că facem focul pe iarbă virgină (nu puteam face pe vatra existenta, deja), nu contează că ardem gunoiul amestecat (hârtie, PET, lemne şi coji de cartofi) şi oferim naturii fumul de rigoare.
Eram ecologist, încă de pe vremea când nu exista acest cuvânt pe meleagurile mioritice. Prin '61, când familia noastră ieşea la iarbă verde, tot ce coboram din portbagajul nemţesc al ataşului Simson legat de IJ-ul rusesc, trebuia să punem înapoi. Mai puţin ceea ce am mâncat. Deviza părinţilor mie era: „să nu lăsăm urme de trecere”, adică: fără gunoaie lăsate în natură. Ca să se poată bucura de iarba curată şi cei care vin după noi! – era lămurirea oferită de părinţii mei.
Apoi, ca să nu mă plictisesc, în anul în care am fost pensionar de boală şi după-aceea, schiţam casa visului meu. Cu scheme de reducere la maxim a costurilor de construcţie (o vedeam rotundă: un cilindru cu un trunchi de con pe el!) şi de întreţinere (acoperişul îmi colecta apa de ploaie într-un rezervor, conductele prin care cobora aveau turbine, la subsol era generatorul de biogaz, căldura fumului evacuat preîncălzea apa care intra în centrala termică, iar, holul central şi casa scărilor distribuiau căldura - produsă la centrala termică şi în bucătărie – la diferitele etaje). Era o casă ecologică avant la lettre!
Zamfir POP - cofondator AEFC

luni, 20 februarie 2012

Dureri ecologice (200212)

Ameninţare
- tot rece -
*

Vă sugerez să vizitaţi şi blogurile prietenilor din blogosferă:


duminică, 19 februarie 2012

Şi Roşia şi Montană şi verde!

1. Ioana, ai dreptul la opinie. Nici eu nu-ţi contest acest drept.
Dar, dacă opinia ta înseamnă nepăsare, tăcere, acceptare necondiţionată,
   - vom avea, în locul Văii Roşiei şi a celor patru munţi ce înconjoară, un tăpşan, nivelat, cu satul distrus şi galeriile romane … lipsă!
   - vom avea un altă tăpşan, format din steril - cu urme de cianură - în locul Văii Cornei.
Să nu-mi spui că asta e ceea ce-ţi doreşti!?
Să-ţi dau un exemplu: la Arieşeni se edifică o staţiune de sporturi de iarnă. Aşa cum, la Kiev nu se merge în vizită pentru că “acolo e Cernobâlul” (chiar dacă problema este stabilizată şi pericolul este cvasiinexistent), nici la Arieşeni nu se va veni pentru că “acolo e cianura de la Roşia Montană” (chiar dacă în steril vor numai unu per milion părţi de cianură, care reprezintă un pericol cvasiinexistent)! Turismul este o dezvoltare durabilă, care dă pâine la mulţi moţi. Extragerea aurului dă de lucru la câteva sute şi numai pentru două decenii. Ce alegi?!
Nu aurul ne este luat (nu este furat, pentru că-l dăm noi, pe degeaba!), ci, VIITORUL acestor munţi şi al oamenilor care îi locuiesc dintotdeauna! - Zamfir POP, AEFC

2.Ce contează de ce parte e legea sau ce procese s-au câştigat pe parcurs? Doar nu trăim în Germania, ca să avem un sistem legislativ stabil. Legile pot fi modificate la nevoie (chiar şi retroactiv în unele cazuri), iar deciziile irevocabile pot fi reluate în discuţie. Toate în numele raţiunii şi al prosperităţii imaginate într-un moment în care cu toţii avem nevoie de semnale politice pozitive.
Aşa s-a întâmplat că Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, care până acum a fost un binecunoscut adversar al exploatării din Apuseni, şi-a schimbat stiloul pe o cască de protecţie galbenă şi a coborât, înconjurat de prieteni şi oameni de bine, în minele romane, locaţie în mod inexplicabil ignorată de toţi miniştrii de până acum. Dar acest lucru nu pentru că şi-ar fi dat seama, după 3  ani de ministeriat, că vestigiile de acolo sunt unice, că ar fi fost şi încă este obligaţia statului să investească în restaurarea acestora. Ci ca să admire cum o companie privată (RMGC), fără interese financiare sau de orice fel în zonă, a investit din bunătate în refacerea acestor situri unice, care ar putea reprezenta un adevărat magnet pentru potenţialii turişti, atraşi din ce în ce mai puţin de grădina despădurită a Carpaţilor de pe brandul de ţară. - MAGOR Csibi - Think outside the Box

3. Reportajul prezintă mai multe subiecte, iar de la minutul 13 puteţi urmări povestea plimbărilor cu bicicleta prin vechile galerii romane din Valkenburg. Turul durează aproximativ o oră, are loc la 40 de metri sub pământ şi costă 24 de euro de persoană. Fiecare biciclist intră în subteran numai cu echipamentul necesar de protecţie. Aţi vedea o astfel de aventură şi la Roşia Montană?
Reportajul este disponibil doar pe website-ul Deutsche Welle, aşa că vă invităm să îl urmăriţi printr-un simplu click aici - sursa:Deutsche Welle

4. Prin '70, am vizitat vechea exploatare romană a aurului din Cetate. Nu le mai puteţi vizita, pentru că, la puţin timp, după aceea, Ceauşescu a distrusa situl de valoare arheologică, imposibil de calculat, pentru a exploata aur pentru România!
(foto: Rosia Montana: "Cetatea" interior cu exploatari romane - colectia Victor Cretu)
 În anii din urmă, am vizitat de mai multe ori Roşia Montană. Vreţi ca, peste cinci decenii să se povestească:  Băsescu a distrus satul bimilenar, şi întreaga zonă, pentru a exploata aur ... alţii?!

miercuri, 15 februarie 2012

Dureri ecologice (150212)


Pe Valea Racilor
- domnesc ... raţele -
*
Dacă vreţi să găsiţi lucruri interesante, vizitaţi blogurile mele: On Line, Turdeanu‘, Ulise, De Turda, Amintiri, Zamphotograph, precum şi cele ale apropiaţilor mei: AEFC, Colecţionara, Florina

marți, 14 februarie 2012

De Ziua Roşiei Montane

Cu ocazia împlinirii a 1880 de ani de atestare documentară a Alburnus Maior, Ziua Roşiei Montane a fost sărbătorită în 15 oraşe din România, Basarabia şi străinătate. Au fost marşuri, proiecţii de film, concerte, expoziţii de fotografie şi dezbateri. Mai multe informaţii găsiţi aici şi aici.
Mesajul lui Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, de Ziua Roşiei Montane:

duminică, 12 februarie 2012

Dureri ecologice (120212)

Tipic turdeană
Aici a curăţat ECO-firma de salubritate!
*
Vizitaţi:
http://zamfirpop.com/blog/2012/02/11/6103/
http://zamfirpop.wordpress.com/2012/02/11/clipe-incremenite-120212/
http://blogulise.wordpress.com/2012/02/11/11871/
http://filumenie.wordpress.com/2012/02/08/vechi-scaparari-080212/
http://zamphotograph.blogspot.com/2012/02/de-rasu-plansu.html
http://zamfirpop.over-blog.com/article-noutati-de-demult-080212-98844259.html
http://colectionaramodoro.wordpress.com/2012/02/08/pe-chibrituri-motiv-popular-romanesc/
http://florinapacuraru.wordpress.com/2012/02/08/alt-joc-cu-poze-08-02-12/
http://aefcfoto.blogspot.com/2012/02/dureri-ecologice-080212.html
http://zoltybogata.ro/miercurea-fara-cuvinte-38.html
http://atdoru.wordpress.com/2012/02/10/1001/
http://www.pegas-motorizat.com/2012/02/profu-violator-se-duce-la-manastire.html
http://abbilbal.blogspot.com/2012/02/miercuri-40-autofotografii.html
http://fewstuff.blogspot.com/2012/02/curaj.html
http://www.ovidiublag.ro/2012/02/borovets-%e2%80%93-la-schi-langa-sofia/
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2012/02/trei-ani-pe-blog.html
http://costin-comba.blogspot.com/2012/02/week-end-in-black-and-white.html
http://teonegura.wordpress.com/2012/02/09/sfatul-sobolanilor/
http://gabrielailies.wordpress.com/2012/02/09/la-cumparaturi/
http://lunapatrata.wordpress.com/2012/02/09/descantec-cu-busuioc/
http://kadiasfood.wordpress.com/2012/02/09/jean-teule-magazinul-de-sinucideri/
http://tu1074.wordpress.com/2012/02/10/se-apropie-valentines-day/
http://g1b2i3.wordpress.com/2012/02/10/ary-scheffer-si-miklos-barabas-artisti-nascuti-in-10-februarie/
http://plutacupaparude.wordpress.com/2012/02/10/nu-conteaza-titlul/
http://ivanuska.wordpress.com/2012/02/10/zmeu-confuz/
http://daurel.wordpress.com/2012/02/10/suntem-mai-vulnerabili-decat-in/
http://gabryellehelen.wordpress.com/2012/02/10/cascada/
http://pardau.blogspot.com/2012/02/cum-am-ajuns-sa-fiu-fotoreporterul-unei.html
http://costin-comba.blogspot.com/2012/02/week-end-in-black-and-white.html
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2012/02/let-it-snow.html

Sal...urban...itate turdeană

Tot un fel de poz(n)e ..., tot de-a râsu'-plânsu' ...
Omul civilizat se cunoaşte după gunoi
(opera maidanezilor lusuciu)

miercuri, 8 februarie 2012

Dureri ecologice (080212)


Gropi
- pana si in zapada -
*
Ca să nu vă plictisiţi, vă sugerez să vizitaţi blogurile mele: On Line, Turdeanu‘, Ulise, De Turda, Amintiri, Zamphotograph, precum şi cele ale apropiaţilor mei: AEFC, APIS, Colecţionara, Florina

sâmbătă, 4 februarie 2012

Dureri ecologice (040212)

Utilaj ecologic
- cu frunze naturale -
*
Dacă vreţi să găsiţi lucruri interesante, vizitaţi blogurile mele: On Line, Turdeanu‘, Ulise, De Turda, Amintiri, Zamphotograph, precum şi cele ale apropiaţilor mei: AEFC, APIS, Colecţionara, Florina

miercuri, 1 februarie 2012

IARĂŞI şi IARĂŞI despre Roşia Montană!

Ziua Roşiei Montane

pentru a sărbători 1881 de ani de la atestarea celei mai comunităţi din România!
 *
Opinie: Goana dupa aur capata in zilele noastre cele mai ciudate manifestari.Companii multinationale, deloc dezinteresate, se ascund in spatele unor ONG-uri care lupta - chipurile - impotriva contaminarii cu cianuri. Nimic mai fals. Intreaga propaganda face parte din clasicul DATE TU LA O PARTE CA SA PUN EU MANA!
Zamfir Pop: Corect, daca poti raspunde la intrebarile de mai jos:
- de ce să ne păstrăm munţii când îi putem transforma în deşerturi otrăvite?
- de ce să ne păstrăm istoria când o putem rade?
nu râde, pentru că a distruge Roşia Montană cu istoria ei bimilenară e ca şi cum am distruge piramidele ca să aibă Egiptul nişte hectare de nisip în plus!
- de ce să avem turism în Apuseni când putem avea aur ... scos pe degeaba din ţară?
Regret că nu înţelegi astfel de ... mărunţişuri!
Ai dreptate: Intreaga propaganda face parte din clasicul DA-TE TU LA O PARTE CA SA PUN EU MANA!, adică,
dă-te tu, române, deoparte, ca să trăim bine 
(cine a spus asta?!) 
noi, cei de-aiurea!
Ezitam şi mă întrebam dacă are rost să mai scriu IARĂŞI despre Roşia Montană. Cel căruia i-am răspuns mai sus se vrea "om de presă", pretinde că "informează corect" şi că "îşi iubeşte ţara"! Pe undeva, are dreptate: pericolul cianurilor este cel mai mic, cel mai uşor de demontat.
Dar, imaginaţi-vă că avem în locul căuşului înverzit, dintre munţi, unde se află Roşia Montană, un platou sterp. Poate, înierbat, cândva. La fel, imaginaţi-vă că avem în locul căuşului înverzit, de peste munte, unde se află satul Corna, un alt platou sterp. Poate, înierbat, cândva. Imaginaţi-vă că avem în capătul din vale al căuşului înverzit al Văii Cornei, un dig de vreo 180 de metri şi, în cârca lui, un lac de câteva sute de hectare de steril impregnat cu urme de cianura. În care s-au măcinat toate galeriile din cei patru munţi ce străjuiesc, încă!, Roşia Montană. Galerii din epoca romană, neexplorate încă, galerii din vremea Mariei Terezia, ascunse, nedepistate încă, precum şi galeriile de acum un secol ale micilor proprietari de cuhe, care şi-au recâştigat în instanţa oarbă oarbe drepturi pe hârtii.
Deci,
nu este inutil să vorbim, 
IARĂŞI şi IARĂŞI,
despre Roşia Montană!
*
Iata ce am primit de la Rosia Montana, de la cei care NU vor distrugerea localitatii si zonei aferente:
Comunicat de presa - pentru distribuire imediata
30 ianuarie 2012, Rosia Montana
Stimati membri ai presei,
Sambata, 28 ianuarie 2012, a avut loc in Piata Constitutiei din Bucuresti
cea mai importanta actiune de strada a ultimilor ani pentru Campania
Salvati Rosia Montana. La manifestatie au participat peste 500 de romani
din intreaga tara, care au protestat alaturi de localnici din Rosia
Montana impotriva deciziei iminente a ministrului Mediului si Padurilor,
Laszlo Borbely, de emitere a acordului de mediu pentru proiectul minier
propus la Rosia Montana
. Atasat gasiti comunicatul de presa.
Cu respect,
Eugen David,
Presedinte Alburnus Maior

Dureri ecologice (010212)