PET-urile dispar în 800 de ani, pentru că nu sunt biodegradabile. Nesimţiţii, niciodată!, deşi, sunt biodegradabili.

marți, 2 noiembrie 2010

Tomberon de tomberon

Probabil că, aşa cum există jmeker de jmeker, ca superlativ (!), trebuie să existe şi tomberon de tomberon. L-am descoperit pe Valea Racilor, prin Turda!

Mi-am făcut un mare păcat, pe ziua de astăzi: am fost la primărie şi am deranjat-o pe inspectoarea de mediu, care a uitat că mi-a promis buletinul de analiză pentru mostra de apă poluată. Inspectoarea de mediu, Camelia Mic, este revoltată pentru că "mi-ar fi spus de nenumărate ori că nu-se dă buletinul de analiză" (vorba vulpii: poate că mi-a spus, dar, nu eram de faţă!). Eu nu-mi amintesc decât de promisiunea ei, din 12 octombrie, că mi-l trimite pe fax. Mai mult, săptămâna trecută i-am dat o carte de vizită pe care îi atrăgeam atenţia că nu am primit ce-mi promisesem. Ca urmare, … nu am primit nici un telefon, nici un fax, nici un e-mail explicativ.

Astăzi, mi s-a părut că am deranjat-o, iar, spunându-i ce se întâmplă în spatele Billa: se varsă gunoaiele în mod sistematic în Valea Racilor.

Iată ce am găsit astăzi pe Valea Racilor, acolo unde se ridică ziduri de sprijin pe maluri:


În concluzie: constat că inspectoarea de mediu, care are biroul la Primăria Turda, se ocupă de … treaba ei cu ce, iar, eu, când voi mai găsi astfel de atentate la mediu va trebui să sesizez Garda de mediu de la Cluj?! Sau Garda Naţională de mediu ori cea Europeană?!