Asociaţia Ecologistă “Floarea de Colţ”
sprijină proiectul
Let’s Do It, România!
sprijină proiectul
Let’s Do It, România!
După numeroase acţiuni de ecologizare realizate, AEFC a decis să schimbe orientarea de implicare socială, în sensul educării populaţiei şi a prevenirii activităţilor poluante.
Acest proiect nu este o simplă ecologizare, aşa cum se fac în toate colturile ţării, mai mult sau mai puţin eficient.
Este vorba de un proiect de implicare masivă a societăţii civile, alături de instituţiile statului şi agenţi economici, într-un proiect comun de curăţare a României de gunoaie şi conştientizare a oamenilor asupra importanţei protecţiei mediului.
În acest fel, va fi dat un semnal puternic, atât pentru oameni, cât şi pentru autorităţi, că e nevoie de schimbare, că toţi românii îşi doresc un mediu curat şi sunt dispuşi să facă ceva.
AEFC s-a implicat puternic, în activitatea de organizare şi promovare a proiectului, cu participarea unui grup inimos de voluntari studenţi, care au bătut Clujul, adresându-se celor de vârsta lor, cu mesajul de a acţiona pentru un mediu curat azi şi pentru o societate care, dacă doreşte o schimbare, are puterea să o facă.
De remarcat este şi implicarea partenerilor din partea instituţiilor publice, în special a Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului, de la care aşteptăm, împreună cu Garda de Mediu, să vegheze asupra curăţeniei pe care o vor lăsa în urmă voluntarii, după finalizarea proiectului. Acelaşi lucru îl aşteptăm şi de la oameni, care trebuie să înveţe să acţioneze pentru dreptul lor la un mediu curat.
Vă aşteptăm în 22 şi23 mai, precum şi în 25 septembrie, la curăţenie!
Mesajul Asociaţiei Ecologiste “Floarea de Colţ”:
Implică-te şi schimbă lumea!
Implică-te şi schimbă lumea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu