Ca ecologist, ca membru-fondator al AEFC, ca Cetăţean, ca blogger interesat de problemele comunităţii, am participat astăzi la Conferinţa de presă la care ONG-uri de mediu au luat poziţie faţă de recentele declaraţii ale unor demnitari şi autorităţi faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.
Evenimentul s-a desfăşurat la Casa Tranzit în prezenţa a mai multi reprezentanti ai organizaţiilor care sunt împotriva proiectului Roşia Montană.
În faţa jurnaliştilor, pentru expunerea problemelor şi răspunsuri la întrebări au conlucrat Radu Mititean, presedintele clubului de cicloturism "Napoca" şi Ştefania Simion, directorul executiv al Centrului Independent pentru dezvoltarea resurselor de mediu, cu Dan Craioveanu, de la Clubul Ecologic "Transilvania".
A fost prezentat şi detaliat un Comunicat de presă, precum şi Declaraţia comună semnată de 70 de ONG-uriu de mediu.
"Prin documentul adoptat de cele 70 de ONG-uri de mediu din România, este criticată includerea proiectului în programul de guvernare şi declaraţiile favorabile făcute de politicieni, care vizează investitorul străin. ONG-urile atrag atenţia populaţiei asupra intenţiei de acordare din partea guvernului a unor garanţii de stat în valoare de 1 miliard de dolari, pentru implementarea mai rapidă a proiectului minier Roşia Montană, fără respectarea procedurilor legale şi fără informarea corectă a publicului" - a declarat Ştefania Simion, director executiv al Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu.
În sală, s-a mai aflat şi alte persoane interesate de soarta Roşiei Montane, printre care Stephanie Roth (Alburnus Maior) şi prof. dr. Ioan Piso, cel care a scris, de curând, primului ministru: “Redaţi Ministerului Culturii vechea menire de apărător al patrimoniului cultural naţional sau, dacă nu, desfiinţaţi-l!”.
Nota discordantă au făcut-o două jurnaliste de la o publicaţie din Abrud, care au încercat să tulbure atmosfera cu întrebări insistente în afara tematicii conferinţei de presă. La un moment dat, încercau să ia la rost pe ecologişti, dorind să afle dacă lupta noastră pentru mediu, implicit, împotriva proiectului Roşia Montană, ne este "o profesie, un job"? Ele nu puteau înţelege că ne este ... o pasiune, o dorinţă de viaţă curată, de sănătate.
Ecourile Declaraţiei comune a celor 70 de ONG-uri nu s-au lăsat aşteptate. Deja e plin spaţiul virtual de consemnări ale evenimentului, de comentarii şi luări de poziţie. Iată, câteva dintre ele: Green-report, Foaia transilvană, Financiarul, RomaniaActualitati, Cetateanul clujean, mures.stirionline, Brasovul verde, Agerpres, napocanews, Ziua de Cluj, precum şi numeroase bloguri.
Trebuie să continuăm lupta împotriva distrugeri a ceea ce avem noi mai preţiosa ca aurul: natura, tradiţiile, continuitatea. Să nu mai permiteam ceea ce a făcut Ceuşescu, distrugând "Cetatea" - exploatarea romană, prin anii '70!
Zamfir POP - membru-fondator AEFC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu