PET-urile dispar în 800 de ani, pentru că nu sunt biodegradabile. Nesimţiţii, niciodată!, deşi, sunt biodegradabili.

marți, 7 septembrie 2010

Cât de „verde“ suntem? (2)

Astăzi, România este în criză. După ce a fost în tranziţie. Nimeni nu ştie încotro o luăm, dar, sigur, o luăm în jos! Spre "Cireşica", după cum ne îndeamnă şi Preşedintele! În toată acestă glumă numită actualitate, mai suntem câţiva care nu ne putem vedea de treburile noastre şi ne zbatem să facem, dacă nu o Românie mai bună, măcar una mai curată. Am preluat exemplul estonienilor şi vrem să o facem într-o singură zi, în 25 septembrie! Despre toată această tevatură, am găsit un fel de dare de seamă, care sintetizează situaţia, mai bine de cum aş reuşi eu să o fac. Împart textul selectat din articolul Cât de „verde“ este românul?, scris de Sandra Scarlat, în mai multe postări. După ziua de curăţenie generală, voi reveni cu concluzii.

Cât de „verde“ este românul?


Ecologie primitivă

„Este un proiect de bun-simţ, nici măcar nu l-aş numi de ecologie. Poate o ecologie primitivă: ne strângem din urmă, ceva ce trebuia să facem demult", explică iniţiatoarea. Deşi a avut momente de ezitare, Liana Buzea spune că acum nu mai are dubii că proiectul va reuşi. „Întrebarea este cum?" Va fi o provocare şi pentru organizatori, dar mai ales un test pentru a afla cât de ecologişti sunt românii.

luni, 6 septembrie 2010

Cât de „verde“ suntem?

"Spiritul de asociaţie, trebuie să constatăm cu bucurie, a luat un mare avânt la noi. Numărul deosebitelor societăţi române, pe faţă sau secrete, este astăzi aproape incalculabil. Românul cît trăieşte trebuie să fie membru în mai multe societăţi; ba ceva mai mult, sunt români cari, chiar înainte de naştere, sunt membri în "Cornelia, societatea mamelor române pentru ajutorul mutual în caz de naştere"; iar alţii, chiar după ce mor, continuă a fi membri activi în societatea de îngropăciune mutuală: în schimbul unei neînsemnate cotizaţiuni, orice membru, la caz, doamne fereşte, de moarte, are dreptul a fi îngropat cu muzica. Ca orice român, am căutat şi eu să fac parte din cât mai multe societăţi. Până mai zilele trecute, eram membru la opt; astăzi, graţie stăruinţelor celebrului meu amic, eminentul pedagog Mariu Chicoş Rostogan, am onoare a fi membru la nouă. A noua, cea din urmă, îmi pare mie că este societatea cea mai binevenită; ea răspunde la o mare şi arzătoare necesitate naţională. Cititorul se va convinge îndată cât de urgentă nevoie aveam de înfiinţarea noii noastre societăţi.". Nu cred că mai este cazul, pentru cei care au trecut pe la şcoală, altfel decât gâsca prin baltă, că textul de mai sus este citat din nuvela Românii verzi de Ion Luca Caragiale. scrisă în 1901 şi atât de actuală şi astăzi.
Astăzi, România este în criză. După ce a fost în tranziţie. Nimeni nu ştie încotro o luăm, dar, sigur, o luăm în jos! Spre "Cireşica", după cum ne îndeamnă şi Preşedintele!

În toată acestă glumă numită actualitate, mai suntem câţiva care nu ne putem vedea de treburile noastre şi ne zbatem să facem, dacă nu o Românie mai bună, măcar una mai curată.

Am preluat exemplul estonienilor şi vrem să o facem într-o singură zi, în 25 septembrie! Despre toată această tevatură, am găsit un fel de dare de seamă, care sintetizează situaţia, mai bine de cum aş reuşi eu să o fac. Împart textul selectat din articolul Cât de „verde“ este românul?, scris de Sandra Scarlat, în mai multe postări. După ziua de curăţenie generală, voi reveni cu concluzii.

Cât de „verde“ este românul?

De unde vine ideea

Ecologist mai mult din vorbe decât din fapte, românul începe să înţeleagă ce înseamnă să protejeze mediul, şi, mai ales, de ce trebuie să o facă. În luna septembrie, organizaţiile de mediu ne provoacă să demonstrăm cât ne pasă de viitorul ţării în care trăim.

Inspirată de un grup de ecologişti estonieni care a reuşit să mobilizeze 4% din populaţia ţării să adune gunoaie într-o singură zi, în 2008, Liana Buzea, preşedintele asociaţiei EcoAssist, a luat iniţiativă. Deşi nu a fost singura care s-a gândit să facă o versiune locală a proiectului estonian de ecologizare „Let's do it!", a fost cea care a strâns o echipă şi a obţinut sprijin de la autorităţi, organizaţii non-guvernamentale, companii şi de la vedete pentru „curăţenia naţională" programată pe 25 septembrie 2010.

La finalul lui august 2007, când Toomas Trapido, în prezent membru al Parlamentului Estoniei, i-a prezentat un plan pentru a curăţa toată ţara de gunoaiele aruncate în natură în 5-7 ani, antreprenorul Rainer Nölvak a ridicat miza: „Stop. Asta vom face, dar o vom face într-o singură zi". Era prima dată când se organiza un eveniment de o asemenea amploare şi, la început, niciunul dintre cei implicaţi nu ştia cum va fi posibil. Dar erau convinşi că se poate face.

Nebunie transformată în provocare

Aceeaşi convingere îi motivează şi pe cei din grupul care organizează „Let's do it, Romania! Curăţenie în toată ţara. Într-o singură zi!" Chiar dacă anul trecut, când s-au apucat de treabă îndrumaţi de manualul realizat de estonieni, părea o nebunie. „Prima reacţie a fost: nu pot să fac aşa ceva în România. Era o organizare care părea imposibilă. Apoi, am luat-o ca pe o provocare", spune Liana Buzea. Din septembrie 2009, când s-a anunţat proiectul în România, s-au adunat peste 2.000 de oameni în echipa de organizare din toată ţara, iar pe site-ul proiectului (www.letsdoitromania.ro) s-au înscris până în prezent 5.500 de voluntari care vor să ia parte la acţiunea de curăţenie.

În paralel, peste 2.200 de voluntari au ajutat la realizarea hărţii cu mormanele de gunoaie din arealele naturale ale ţării (zone din afara localităţilor). Până acum s-au identificat 4.400 de mormane, adică 230.000 de metri cubi de deşeuri, cele mai multe în judeţul Ilfov.

200.000 de români

Estonienii au fost ajutaţi din toate părţile, cu voluntari, echipamente sau mijloace de transport, de ajunseseră să fie comparaţi cu mafia, pentru că nimeni nu putea să-i refuze. Deşi au avut cea mai mare campanie de promovare organizată vreodată în Estonia şi n-au plătit nimic pentru ea, cu doar 10 zile înainte de acţiunea de curăţenie, pe site-ul proiectului se înregistraseră doar 10.000 de voluntari.

Echipa de organizare făcuse deja tot ce ţinea de ea. Restul trebuia să vină de la oameni. Pe 3 mai 2008, peste 50.000 de persoane au venit să strângă gunoaie, adică 4% din populaţia ţării cu 1,3 milioane de locuitori. Potrivit organizatorilor, guvernului i-ar fi luat 3 ani şi 22,5 milioane de euro să facă ce au reuşit ei în 5 ore, cu un buget de 500.000 de euro.

Organizatorii proiectului în România aşteaptă minimum 200.000 de oameni la curăţenie. Până acum, dintre cei care au preluat proiectul (Letonia, Lituania, Portugalia şi Slovenia), slovenii au reuşit să mobilizeze cei mai mulţi voluntari, 270.000 de oameni, adică 12% din populaţia ţării. România este cea mai mare ţară înscrisă în proiect, cu o populaţie de 10 ori mai numeroasă decât a Sloveniei.

Echipa de coordonare va organiza centre de informare în fiecare judeţ al ţării şi va afişa toate informaţiile pe site, astfel încât oricine doreşte să participe să poată afla imediat unde să se prezinte pentru a fi inclus într-un grup de voluntari. Organizatorii spun că vor încerca să asigure echipament pentru toată lumea, dar recomandă voluntarilor să vină pregătiţi de acasă cu o rolă de saci de gunoi şi o pereche de mănuşi.

Articolul Cât de „verde“ suntem? este preluat de pe www.zamfirpop.com

va urma

joi, 2 septembrie 2010

Izvorul lui Alexandru Macedon


În apropiere de Turda, pe drumul spre Petreştii de Jos, un izvor îşi trece apele peste o stâncă. În timp, formele sculptate de apă au aprins imaginaţia localnicilor. Aşa a apărut legenda, conform
căreia, la acest izvor şi-ar fi adăpat calul şi ostoit setea, nici mai mult, nici mai puţin, decât însuşi ... Alexandru Macedon!

i 0 DSC00709 resizeAstăzi am ajuns la acest izvor, Izvorul lui Alexandru Macedon!

Într-adevăr, cu imaginaţie, se pot observa "urmele" potcoavei , o adâncitură "făcută" de fornăitul calului însetat şi locul unde a călcat cizma lui Macedon sau unde şi-ar fi sprijinit el
genunchiul
. Mai mult, locul de unde ţâşneşte apa poate fi asemuit cu împunsătura ţepuşei de pe coiful cuceritorului.

Nu ştiu dacă în istorie există vreo dovadă a trecerii lui Alexandru Macedon pe meleagurile noastre, dar, în folclorul local dăinuieşte legenda.

Constructorii autostrăzii au modificat topografia locurilor, au ridicat depozite de steril sau de pământ vegetal, au schimbat traseele drumurilor locale, ...

Izvorul a rămas neatins! Mai mult, pe zidul de sprijin al drumului judeţean, cineva a scris cu vopsea indicaţia: "IZVOR". De la această indicaţie, se poate coborî pe o potecuţă până la izvor.

Sau, se poate ajunge, pe o deviere care intersectează un drum mai vechi, abia vizibil, pentru că, aşa cum se spune în vorbirea populară, prin ne mai utilizarea drumului respectiv, "locu' s-o vindecat", adică, natura a reluat în stăpânire locul fostului drum - impunând vegetaţia spontană peste pietriş.

Imagini de la faţa locului aveţi aici.

miercuri, 1 septembrie 2010

Cartare pentru Let's do it!

Echipa formată din Korosfoy Sandor şi Zamfir Pop a intreprins o cartare a zonei Petreşti - Şutu, din punct de vedere al mormanelor de gunoaie răspândite în natură, pentru acţiunea Let's do it, România!, care se va desfăşura la 25 septembrie a. c.
Observaţii:
- situaţia, raportată la cea din anii anteriori este mult îmbunătăţită;
- localităţile, în marea lor majoritate, sunt acoperite de servicii de salubritate, care ridică săptămânal gunoaiele menajere colectate de localnici în saci sau pubele;
- se pare că şi acţiunile cercurilor de ecologişti au lăsat urme de curăţenie, dar, şi au indus modificări în mentalitate.
Totuşi, se mai găsesc mormane de gunoaie, pe ici, pe colo. La fel, pe malurile cursurilor de apă sunt înşirate gunoaie transportate de viituri.
Imagini de la faţa locului aveţi aici

vineri, 27 august 2010

Reclamatie de mediu

Sau cum nu poti sesiza probleme de mediu la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) – 112

Noi toti citim pataniile lui Zamfir cu autoritatile, politia, 112, etc…, etc…, si spunem ca mai rau nu se poate. Ba se poate!!!

Aveti mai jos desfasuratorul modului de rezolvare, in locul autoritatilor, a unui caz de poluare repetata a mediului. Dar faptul ca s-a gasit “contravenientul” nu inseamna ca va schimba cu ceva situatia. Si daca se va repeat aceasta poluare, nu pot face altceva decat sa ma enervez.

Concluziile sunt simple:

Sloganul SNUAU „Este nevoie de asistenţa IMEDIATĂ a Poliţiei, Pompierilor sau a Salvării pentru a salva viaţa, proprietatea sau mediul? Apelati 112” nu este valabil pentru protectia mediului.

Daca sesizezi o problema de mediu, dupa ora 16, si nu esti sechestrat, iti racesti gura degeaba. Daca esti sechestrat, ai grija sa nu fi batut, pentru ca nu stii daca, si cand!, ajunge politia la fata locului.

– cel mai rau –

Timp de mai multe saptamani se ardeau zilnic deseuri la 100 m de DN1(E60) si nimeni (in afara de mine) nu a sesizat la vreo autoritate acest lucru, nici vorba sa se autosesizeze careva!

10 august 2010, ora 20

Prima observatie legata de arderea de deseuri pe un teren din comuna Tureni langa DN1 - E60, coordinate gps: 46o39’30,00” N, 23o39’50,00” E – deseurile ardeau cu flacara mare, nu era nimeni in zona.

11 august 2010, ora 15:57

Prima sesizare GNM – deseuri aprinse sistematic la limita dintre comunele Feleac si Tureni – deseurile ardeau cu flacara mare, nu era nimeni in zona.

Mi se comunica, ca va fi anuntata politia locala.

12 august 2010, ora 07:27

Primele poze – deseurile inca fumega – a ars un morman de aproximativ 50 m2, nu era nimeni in zona.


(pozele P1 – P5)

20 august ora 07:30

deseurile inca fumega, nu era nimeni in zona.

24 august 2010, ora 20

deseurile ardeau cu flacara mare, nu era nimeni in zona.

25 august2010, ora 08:40

A doua sesizare GNM - deseuri aprinse sistematic la limita dintre comunele Feleac si Tureni – deseurile inca fumega, nu era nimeni in zona.

26 august 2010, ora 18

Se descarca deseuri dintr-o duba marca Mercedes, de culoare alba, cu nr. CJ-94-LAR. Erau prezenti soferul si alte doua persoanae. S-au oprit din descarcat pana am facut poze. (P6 – P13) Au vorbit telefonic cu seful lor. Soferul m-a insotit la masina.

Ora 18:13 sun la 112, sesizez cazul, sunt directionat la politie, de acolo la GNM, unde nu raspunde nimeni, intra faxul.

Oamenii termina de descarcat duba, dau foc la deseuri si pleaca de pe teren (P14 – P16), dar, vazand ca sunt si eu pe-acolo, se opresc.

Mai fac doua apeluri la 112, se promite ca va fi trimis un echipaj de politie.

Intru cu masina pana la mormanul care ardea (imi era frica sa ma dau jos din masina) ca sa fac poze.

La iesire la DN, proprietarul terenului blocheaza drumul cu masina sa CJ-99-POR, marca Audi, incerc sa il ocolesc, nu ma lasa.

Trag la o parte pe marginea drumului, cele 4 persoane inconjoara masina, imi cer sa ma dau jos. Nu reusesc sa blochez usile, proprietarul deschide usa de la masina mea, nu ma lasa sa o inchid. Intre timp, sun din nou la 112 – ora 18:38, ma directioneaza la politie, explic situatia, ceilalti ma aud ca vorbesc cu politia si se retrag. Proprietarul ma ameninta, se mira ca nu il cunosc si nu imi este frica de ce poate sa imi faca.

Duba pleaca, eu raman in masina, asteptand sa vina politia.

Ajunge un agent din Tureni la ora 18:55. Afirma ca a venit doar pentru ca am spus ca sunt sechestrat. Insist sa il legitimeze pe proprietarul terenului, care intre timp aranja desurile pe foc. Imi spune ca nu poate face nimic, este de competenta garzii de mediu si a pompierilor (a pompierilor - doar daca lasa focul nesupravegheat).

Agentul il legitimeaza, imi spune ca pot face a doua zi o reclamatie la garda de mediu. Ii spune celuilalt ca poate sa depuna plangere ca am intrat pe terenul lui cu masina. Acesta ma ameninta continuu cu proces, ca i-am incalcat proprietatea.

Agentul il face pe om sa promita ca va supraveghea focul. Plec cu masina, pleaca agentul, pleaca si proprietarul, focul arde inca cu flacari mari.

27 august 2010, ora 8:40

deseurile inca fumega, nu era nimeni in zona (P18 – P19).

Pentru conformitate,

Korosfoy Sandor
Asociaţia Ecologistă “Floarea de Colţ“ Cluj Napoca
Notă: toate imaginile P1 - P19 se pot vizualiza şi descărca de aici.

duminică, 22 august 2010

Posibili Prieteni


miercuri, 11 august 2010

Vară gastronomică la altitudine

Dacă, din cauza problemelor legate de lipsa a trei zile fără prognoză de ploaie!, echipa Ulise & Zamfir nu a reuşit să urce la Muntele Băişorii ca să participe la Vara gastronomică organizată de Slow Food Turda, am primit informaţii post-eveniment de la "capul bunătăţilor" (că răutăţi, am înţeles că nu au fost!), după coborârealor, din Paradisul papei delicioase, la realitatea cotidiană:
Va trimit atasat o selectie de poze de la tabara de gastronomie si un mic raport post eveniment cu impresiile mele si a trainerilor, precum si impresiile catorva participanti.
Multumim tuturor partenerilor media care au fost alaturi de noi si multumim si celor care s-au deplasat la Baisoara sa preia "pe viu" datele.
In acesta toamna vom incepe deja sa lucram pentru editia de anul viitor, care datorita succesului acestei editii, va fi mai ampla.
Daca aveti nevoie de mai multe detalii va rog sa ma contactati, va stau la dispozitie cu drag.
O zi frumoasa sa aveti,
Marta
presedinte Asociatia Slow Food Turda
Comunicat de presa post eveniment gastronomic
Impresii participanti post eveniment

sâmbătă, 31 iulie 2010

După mentă

În hălăduirile noastre (Ulise & Zamfir) întâlnim oameni foarte diferiţi. Nu fac acum o listă. Vă prezint doar pe unul dintre cei întâlniţi pe malul Arieşului:

Culegător de mentă



Menta (Mentha) este un gen de aproximativ 25 - 30 de specii de plante, din familia Lamiaceae, distribuite mondial,
șapte în Australia,
una în America de Nord și
celelalte în Europa și Asia;
există și hibrizi.

duminică, 25 iulie 2010

Vara gastrononomică


Comunicat de presă - Tabăra de vară „Vara gastrononomică”

Asociația Slow Food Turda și Mișcarea de Tineret Slow Food Turda (Youth Food Movement) împreună cu partenerii săi organizeaza prima tabără gastronomică din Europa, în perioada 29 iulie – 7 august 2010, in stațiunea Baișoara la Pensiunea Nicoleta. Beneficiarii sunt 17 elevi de la școli turdene printre care cîte doi elevi de la organizațiile partenere Slow Food Bran Moeciu, Slow Food Brusturoasa Palanca si Slow Food Târnava Mare.
Când ne-am gândit prima dată la acest proiect am vrut să creăm un cadru educational în care să combinăm ariile care compun de fapt alimentația sănătoasă cu produse a căror producere necesită respectul pentru consumatori, pentru mediul înconjurător, pentru animale si pentru cultura noastră în general, încadrîndu-ne în scopurile asociației noastre.
Scopul Asociatiei Slow Food Turda este organizarea de activitati educationale pentru promovarea patrimoniului local, regional si national din punct de vedere gastronomic si cultural, precum si sustinerea dezvoltarii agrare.
Atelierele de educație al gusturilor, analiza senzorială, nutriție, istoria vinurilor, producția de brânzeturi, panificație, biodiversitate, agricultura tradițională, organismele modificate genetic sunt doar cîteva din secțiunile care ne vor duce în lumea gastronomiei iar serile de gastronomie internațională, în care cei care vor găti vor fi instructorii din Austria, Italia, Irlanda și Rusia, nelipsind nici bucătăria românească sau cea ungurească, vor asigura partea de schimb cultural gastronomic între toți participanții la tabără.
Vă invităm așadar să fiți alături de noi în această expediție în lumea gastronomiei.
Vă stăm la dispoziție dacă aveți nevoie de mai multe detalii.
Parteneri: Slow Food Internațional; Universitatea de Științe Gastrnomice din Pollenzo, Italia; Slow Food Bran Moeciu; Slow Food Brusturoasa Palanca; Slow Food Târnava Mare; Fundația pentru Ecologie și Turism Potaissa Turda; Asociația Eco Ruralis; Savour Transylvania; Asociația Păstrătorii Tradițiilor; Asociația Prietenii Pământului Galați; Centrul Cultural Palamaris; Pensiunea Nicoleta;
Sponsori: Raiffeisen Bank; Solaris Shopping Park; Ape Minerale Tusnad; C2 Media; Rolad și cu sprijinul producătorilor locali din Turda și Făgetul Ierii.
Parteneri media: BBC Good Food; România Liberă; Cluj Today; TurdaNews; Ziarul 21; One Tv Turda; Blogul (lui) Zamfir Turdeanu’; România Liberă; Cluj Today;
Marta Pozsonyi
Presedinte Asociația Slow Food Turda
Tel. 0264 317232
Mob. 0746 366728, 0734 075709
E-mail: martapozsonyi@yahoo.com
Website: www.slowfoodturda.ro

luni, 19 iulie 2010

Prima reuniune balcanica – Terra Madre Balkans

De la Sofia - Bulgaria, ne-a sosit un mesaj:

Buna ziua tuturor,

Va trimit atasat un rezumat al intalnirilor ce au avut loc la Sofia, in cadrul primei editii al evenimentului Terra Madre Balcani, precum si cateva poze.

Salutari de la Sofia,

Marta

Prima reuniune balcanica – Terra Madre Balkans

Prima reuniune balcanica a retelelor de hrana, retelele Slow Food, a luat sfarsit. Evenimentul a avut loc in Bulgaria, la Sofia, in perioada 16-18 iulie iar Romania a fost reprezentata de o delegatie formata din 30 de persoane, acestia fiind reprezentantii organizatiilor Slow Food de pe terioriul tarii noastre: lideri ai grupurilor, producatori, academicieni parteneri, coordonatori de proiecte si simpatizanti.

Tarile participante au fost: Albania, Bosnia - Herzegovina, Croatia, Grecia, Kosovo, Turcia, Macedonia si bineinteles Romania, noi reprezentand si cea mai mare delegatie. Deplasarea noastra a fost posibila datorita finantarii obtinute din partea Fundatiei Soros, din cadrul programului Networking through Food: Balkan conference on preservation and development of local food in the Balkan Peninsula”.

Mentionez prezenta secretarului general al Slow Food International, Paolo Di Croce si al coordonatorului zonei Balcanilor Michele Rumiz, care si-au exprimat de mai multe ori pe parcursul intalnirilor importanta crestere calitativa si cantitativa a proiectelor educative din Romania precum si valoarea produselor locale foarte diverse.

Prima zi a fost dedicata prezentarilor, noi avand ocazia sa prezentam nu numai proiectul nostru ci si cele europene din categoria educativa pentru tineret.

Nu a durat mult pana am descoperit impreuna cu ceilalti membri ai delagatiilor asemanarile dintre traditiile noastre, culturale si gastronomice si nu in ultimul rand similitatile dintre legislatia cu privire la productia si valorificarea produselor traditionale.

S-a evidentiat necesitatea crearii si dezvoltarii proiectelor comune, balcanice, pe mai multe sectiuni, acest lucru reiesind in urma atelierelor tematice: Regulamente sanitare si gusturi traditionale; produse locale si conservarea biodiversitatii; produse locale si turism rural; educatia gustului.

Slow Food Turda a moderat atelierul de educatie a gustului iar dupa prezentarea proiectelor aflate in derulare s-a cazut de comun acord ca un posibil parteneriat balcanic ar putea fi creat printr-o finantare europeana pe proiectul de tabara gastronomica, proiect apreciat de catre toti participantii, fiind ceva foarte util si inedit in acelasi timp. La acest atelier am descoperit legislatia asemanatoare in ceea ce priveste furnizarea produselor locale in cantinele scolare, programul laptele si cornul sau dificultatile prin care reusim sa atragem cadrele didactice si comunitatea in activitatile dedicate educatiei copiilor.

Standurile de prezentare, reprezantitive pentru tarile participante au adus un plus de gust si culoare locala acestui eveniment. Romania a prezentat branza de burduf din zona Sibiului si din Turda; gemurile sasesti din zona Tarnavelor nelipsind brandul Casa de pe Deal; pastravul afumat din Palanca si bineinteles mierea familiei Kepes (in special cea de zmeura care a si fost selectionata la degustare) si uleiul de floarea soarelul al familiei Duma – din Turda.

Partea de tineret a fost si ea reprezentata, Mara Rus – reprezentanta noastra avand mai multe intalniri cu alti tineri din Balcani pentru discutarea unor colaborari cu acestia si pentru a impartasi din experientele proprii.

Urmatoarea intalnire Terra Madre va avea loc in octombrie la Torino, la cea de-a patra editie Terra Madre unde se vor intalni peste 6000 de reprezentanti ai Slow Food convivia din toata lumea si unde Romania se va deplasa cu 24 de persoane dintre care 5 de la Turda – punandu-se accent pe educatia tinerilor.

Dorinta noastra, a celor care am reprezentat Romania, este de a organiza urmatoarea editie a intalnirii comunitatilor de hrana din Balcani, in Romania.

Marta Pozsonyi, Presedinte Asociatia Slow Food Turda, Sofia, 18 iulie 2010

joi, 15 iulie 2010

După sunătoare

În hălăduirile noastre (Ulise & Zamfir) întâlnim oameni foarte diferiţi. Nu fac acum o listă. Vă prezint doar pe unul dintre cei întâlniţi pe la Durgău:

Culegător de sunătoare

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, uşor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii, glabră şi înaltă până la 1 m. Frunzele, dispuse opus, sunt sesile, oval-eliptice, glabre şi conţin numeroase pungi secretoare, dând impresia că prezinta puncte translucide (când sunt examinate prin transparenţă), de unde şi denumirea de "perforatum" dată acestei specii. Florile sunt grupate în vârful tulpinii şi ramurilor, sunt hermafrodite, pentamere; periantul este format din 5 sepale şi 5 petale de culoare galben-aurie, iar androceul din stamine numeroase. Înfloreşte din iunie până în septembrie. Fructul este o capsulă ovală.

luni, 12 iulie 2010

Romania la Terra Madre Balkans - 2010

ONG-urile există, de regulă, pentru că cineva nu poate sta liniştit şi "se bate" pentru o idee. La Turda, pentru ideea de a mânca încet, dar, sănătos, se bate Marta. Informarea şi Comunicatul de presă primite astăzi, vorbesc despre recunoaşterea muncii ei, şi, implicit, a noastră, a celor implicaţi în activitatea SlowFood Turda, la nivel internaţional.
Dragi colaboratori,
Am onoarea de a va transmite un comunicat de presa (tradus) parvenit de la biroul central Slow Food International, in legatura cu evenimentul Terra Madre Balcani.
Delegatia Romaniei va fi compusa din 30 de membri de la toate convivia din tara, dintre care 6 persoane de la Slow Food Turda. Delegatia noastra a fost invitata sa prezinte programele educationale desfasurate in Romania si in Europa precum si sa modereze atelierul de educatie a gustului, si toate astea datorita recunoasterii muncii noastre din acest sector educativ.
V-am atasat si pliantul evenimentului.
Va stau la dispozitie daca aveti nevoie de mai multe detalii si voi reveni cu un rezumat dupa intoarcerea din deplasare.
O saptamana frumoasa sa aveti!
Şi adaugă două documente, cel în engleză şi traducerea lui în română.
Să vedem ce ne va povesti la întoarcere!