PET-urile dispar în 800 de ani, pentru că nu sunt biodegradabile. Nesimţiţii, niciodată!, deşi, sunt biodegradabili.

joi, 2 septembrie 2010

Izvorul lui Alexandru Macedon


În apropiere de Turda, pe drumul spre Petreştii de Jos, un izvor îşi trece apele peste o stâncă. În timp, formele sculptate de apă au aprins imaginaţia localnicilor. Aşa a apărut legenda, conform
căreia, la acest izvor şi-ar fi adăpat calul şi ostoit setea, nici mai mult, nici mai puţin, decât însuşi ... Alexandru Macedon!

i 0 DSC00709 resizeAstăzi am ajuns la acest izvor, Izvorul lui Alexandru Macedon!

Într-adevăr, cu imaginaţie, se pot observa "urmele" potcoavei , o adâncitură "făcută" de fornăitul calului însetat şi locul unde a călcat cizma lui Macedon sau unde şi-ar fi sprijinit el
genunchiul
. Mai mult, locul de unde ţâşneşte apa poate fi asemuit cu împunsătura ţepuşei de pe coiful cuceritorului.

Nu ştiu dacă în istorie există vreo dovadă a trecerii lui Alexandru Macedon pe meleagurile noastre, dar, în folclorul local dăinuieşte legenda.

Constructorii autostrăzii au modificat topografia locurilor, au ridicat depozite de steril sau de pământ vegetal, au schimbat traseele drumurilor locale, ...

Izvorul a rămas neatins! Mai mult, pe zidul de sprijin al drumului judeţean, cineva a scris cu vopsea indicaţia: "IZVOR". De la această indicaţie, se poate coborî pe o potecuţă până la izvor.

Sau, se poate ajunge, pe o deviere care intersectează un drum mai vechi, abia vizibil, pentru că, aşa cum se spune în vorbirea populară, prin ne mai utilizarea drumului respectiv, "locu' s-o vindecat", adică, natura a reluat în stăpânire locul fostului drum - impunând vegetaţia spontană peste pietriş.

Imagini de la faţa locului aveţi aici.

3 comentarii: